marți, 17 noiembrie 2009

Mihai Eminescu - creştinul

Chipul Maicii Domnului în poezia eminescianã


Când facem referire la Mihai Eminescu, la ce ne gândim? Poate la luminã, dragoste, sau credinţã... Romanticul acelor timpuri ne-a învãţat prin poeziile lui sã credem, sã cerem îndurare şi sã ne punem speranţele în cineva care cu siguranţã ne va ajuta sã gãsim calea cea bunã, prin intermediul divinitãţii.

Este posibil oare ca un poet sã scrie despre credinţã şi necredinţã în acelaşi timp şi sã fie considerat doar creştin sau doar ateu ? (rugându-se în profunzime prin scrierile sale sã primeascã ajutor divin) ; atunci de ce criticii litarari îl considerã „rece”, când existã prea multe argumente care întãresc creştinismul lui? Eminescu a contemplat sentimente care îşi gãseau abisul într-o fãrâmã de iubire, într-un ciob de speranţã, ci nu lucruri lipsite de orice noimã, superficiale am zice noi.

În opera eminescianã suferinţa, respectiv apropierea de Dumnezeu are conotaţii religioase şi ne aratã un Eminescu împãcat cu sine dincolo de zbuciumul sufletesc pe care îl trãia zi de zi. Iubirea faţã de Dumnezeu trebuie sã aparã obligatoriu într-un cadru nemãrginit, nu limitat: „Sã mânecãm dis-de-dimineaţã şi în loc de mir, cântare sã aducem Stãpânului şi sã vedem pe Hristos, Soarele dreptãţii, viaţa tuturor rãsãrind.”

Capodopera sa „creştinã” a adus oamenilor o razã de bucurie, de speranţã, astfel a pãtruns în sufletele lor prin adevãr şi sinceritate. Moartea este vãzutã sub o altã formã faţã de cea obişnuitã; este consideratã ca fiind un martiraj, un omagiu, o jertfã adusã Stãpânilor Atotputernici ( Hristos şi Maria Fecioara). În versul: „Nu credeam sã-nvãţ a muri vreodatã” poetul se întinde pe sfera ce aparţine baladei populare „Meşterul Manole”, nu copiind-o, doar asemuind-o cu aceasta. Învierea omului spre o altã lume este pusã în balanţã cu jertfa pentru divinitate, rezultând scopul şi destinaţia, aceleaşi. Moartea soţiei lui Manole, femeia, simbolul familiei reprezintã tocmai dãruirea totalã pentru Dumnezeu, pentru creaţie. Femeia nu este dãtãtoare de viaţã, este doar purtãtoare de viaţã, protejând copilul pânã la momentul naşterii. Dacã aceste versuri nu relevã latura unui adevãrat creştin, atunci ce altceva ar putea-o face? De foarte multe ori, Eminescu transcrie în postumele sale fragmente de rugãciune, de aceea Nichifor Crainic vede opera maestrului ca pe o „privelişte a sufletului sãu absorbit în cea mai fierbinte rugãciune ne umple de un sfânt fior.” Chiar dacã poetul a studiat filosofia lui Schopenhauer sau a lui Immanuel Kant asta nu înseamnã cã a copiat-o. Amprenta şi-a lãsat-o prin caracterul creştin care este atât de disputat.

Eminescologii precum şi toţi cei care l-au studiat întru totul şi i-au acordat o deosebitã importanţã lui Eminescu, i-au putut desluşi contextul atât de vast şi gândirea complexã aplicatã în majoritatea domeniilor, fapt dovedit cu prisosinţã în sumedenia de analize realizate pe baza textelor lui.

Maestrul nu a fãcut decât sã „aspire cãtre o liberate absolutã, o luminã eternã (a cerului)” cum spune Maica Benedicta. Ce putem sã deducem din aceastã afirmaţie decât cã îşi dorea cu ardoare mântuirea şi ca ochiul sfânt sã fie aruncat asupra lui. Acest pãtimaş cãutãtor de absolut dorea sã priveascã viaţa prin prisma veşniciei, sã aplaneze sentimentele dincolo de urcuş şi coborâş, sã cunoascã sufletul omului în profunzimea sa, printr-un cod simplificat de versuri.

Adevãratul Mihai Eminescu a cãutat pe tot parcursul vieţii acel ideal de femeie care sã fie un înger întrupat, sã-şi gãseascã sãmânţa de undeva de sus, „sã vinã în calea sa ca un înger printre oamnei” („Atât de fragedã”). Mereu în gândul sãu, umbra frumuseţii eterne pe pãmânt a fost cea care o avea ca prototip al curãţeniei, al puritãţii pe Maica Domnului: „Și-o sã-mi rãsai ca o icoanã/ A pururi verginei Marii,”. Femeia pe care şi-o dorea alãturi, fãcea parte din categoria îngerilor pãzitori de pe Pãmânt, trimişii lui Dumnezeu, meniţi sã-l aibe în grijã cât timp va vieţui. „Ea” este ghidul creştin-ortodox: „femeia rãmâne sfântã prin iubire” şi reprezintã calea de salvare, de mântuire a bãrbatului, presupunând primordial nevoia de sfinţenie. („Prea Sfânta Nãscãtoare de Dumnezeu în mila ei nesfârşitã i-a mijlocit mântuirea, faţã de durerea şi umilinţa lui).

A fost un învãţãcel preocupat de religie, de aceea a aprofundat opera sfinţilor Pãrinţi: Eminescu: „A ochilor privire ca mâna fãrã trup”, Sfântul Vasile cel Mare: „Ochii sunt cele 1000 de mâini fãrã trup”. Ce a reprezentat pentru el Iisus Hristos? La aceastã întrebare creştinismul din el a vorbit: „Chipul celui dupã care am fost zidiţi- Chipul lui Dumnezeu”. Dar, pe ce piedestal o ridicase pe Maria Fecioara? La marele praznic al Mãnãstirii Putna (din 15 august), ctitoritã de Ștefan cel Mare , Eminescu a rostit: „Românii din genere serbeazã ziua Sfintei Marii, verginã, castã şi totuşi mama care din sânul ei a nãscut pe reprezentantul libertãţii, pe martirul omenirii lãnţuite, pe Christ.”

Am selectat câteva dintre poeziile lui Mihai Eminescu pentru a evidenţia „Chipul Maicii Domnului”, şi anume: „Luceafãrul”, „Rãsai asupra mea”, „Rugãciune” şi „Atât de fragedã”.

„Luceafãrul”este poezia care împãrtãşeşte un dor dumnezeiesc, care ne transpune în alte dimensiuni, care ne dovedeşte dorinţa unei sete de odihnã veşnicã. Foarte puţini dintre noi ştiu cã „Luceafãrul” îşi are originea semanticã în cuvântul „Hristos”, dar aceasta este o problemã foarte rar dezbãtutã. Se foloseşte o terminologie profund creştinã, deoarece Hyperionul lui Eminescu i se adreseazã lui Dumnezeu cu apelativele „Pãrinte” si „Doamne”, acela este probabil şi momentul în care poetul este pãtruns de adevãrul mântuirii. Cãtãlina, personajul principal feminin al „Luceafãrului” este „Din rude mari împãrãteşti/ O prea frumoasã fatã”. Autorul nu a precizat faptul cã este reginã sau prinţesã, iar noi putem interpreta în felul urmãtor: Cãtãlina poate fi consideratã o sfântã care sã semene cu Fecioara Maria, explicaţie mai relevantã urmãrind şi celelalte versuri. Ce poate fi mai presus decât ceva „prea frumos”, decât frumuseţea oglinditã în puritate a Fecioarei Maria? Infinitul şi superbul, frumosul şi lumina linã sunt întruchipãri pe care noi oamenii nu le cunoaştem îndeajuns, prin urmare nu ştim sã le apreciem valoarea. Comparaţia dintre „prea frumoasa” fatã şi Nãscãtoarea de Dumnezeu este mai mult decât evidentã. Fecioara este singura care îi poate oferi poetului cel mai nobil sentiment, iertarea curatã, fapt care îi şi aduce o urmã de linişte. „Fecioara între sfinţi” este numai una, este bucurie, cugetare şi dãruire, aşa se vrea a fi şi Cãtãlina în gândul lui Hyperion.

În poezia „Rugãciune” Mihai Eminescu se adreseazã cu deznãdejde şi supunere Maicii Sfinte, spovedindu-se şi cerându-i sã dea timpul înapoi pentru o relure a vieţii, un prilej de a-şi demonstra credinţa. El tinde spre mântuire dar se sfieşte asemeni pãcãtosului. Rugãciunea îi este ca un monolog unde se regãseşte în vreme de restrişte şi beznã continuã în lumea ce-l înconjoarã, este o scãpare cãtre cineva care într-adevãr îl înţelege. Maica Domnului reprezintã zidul de apãrare pentru creştini şi ultima speranţã în rezolvarea problemelor. Mãrile sunt învolburarea vieţilor noastre asupra cãrora Sfinţia Sa vegheazã ca sã nu pierim în vâltoarea pãcatelor. Negurile sunt întunecãrile minţilor noastre a cãror alinare se gãseşte la „Luceafãrul marilor”, cãci Maica Sfântã este asemuitã „Luceafãrului”. O asemenea „crãiasã” este demnã de îngenunchierile muritorilor şi de rugãciunile lor nesfârşite. Valul ce ne bântuie reprezintã fumul gros de pãcate, patimi şi probleme în care ne-am cufundat de-a lungul timpului iar în ultimã instanţã, poetul îi cere Mariei sã fie „scut de întãrire/ şi zid de mântuire”. Elogiul, dar în acelaşi timp circumstanţele nefaste îl determinã pe Eminescu sã-şi aştearnã gândurile pe hârtie, sperând cã rezolvarea problemelor se va realiza mai uşor. Umilii oameni sunt „umbra pãmântului/ nãscuţi din mila sfântului”, care pot dispãrea într-o clipitã, de aceea insistenţa rugãminţilor de a ne proteja şi de a ne avea mereu în pazã este din ce în ce mai puternicã.

„Rãsai asupra mea” este un imn cu caracter religios ce aparţine lui Mihai Eminescu. Maica Domnului este, aici, numitã „Luminã linã” asemenea sintagmei ce se rosteşte în slujba vecerniei unde strãlucirea, este însuşi Hristos. Preacurata Stãpânã varsã lumina linã a harului dumnezeiesc în sufletele oamenilor. „Noaptea gândurilor” este asociatã cu „negurii”, unde Stãpâna Noastrã este imploratã sã vinã sã facã luminã. Aceastã sintagmã este de altfel şi o expresie isihastã. Verbul „reapari” aratã o reîntoarcere la credinţã (la credinţa ce-i fusese atacatã) şi la inocenţa de demult privind acum în balanţã cu suferinţele şi tulburãrile pe care le trãieşte în prezent intr-un „noian de vinã”. Cu o umilã rugãminte cere Fecioarei „cu privirea de milã caldã plinã” sã-i redea tinereţea şi toate lucrurile pierdute, toate sentimentele înãbuşite. Pentru a-i împlini dorinţa, Maica Domnului trebuie sã reaparã din „cerul ei de stele”, unde Eminescu îi deseneazã atitudinea de Stãpânã a noastrã între luminile cerului.

Chipul angelic pe care îl descrie poetul nostru cu atât de multã eleganţã, este redat în poezia „Atât de fragedã” printr-o puritate greu de imaginat. Încã din titlu ne putem da seama cã frãgezimea,calitatea iubitei lui, nu este nimic altceva dacât simplitatea şi bunãvoinţa cu care acţioneaza Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu. Femeia vieţii lui, îngerul pãzitor este aşteptatã sã-l viziteze în veşnicie, iar el doreşte ca ea sã-i fie credincioasã: „Și-o sã-mi rãsai ca o icoanã”. Ce poate fi mai relevant de atât? Fecioara Maria este cea care poartã cununã pe frunte, aşadar, Eminescu o vede pe aleasa (la care a renunţat cu profundã durere) o împãrãteasã, o cale spre mântuire şi o renunţare la pãcatele lumeşti. Rãsãritul icoanei aduce mult cu sfârşitul vieţii lui de pe pãmânt, respectiv trecerea, continuarea vieţii de cealaltã parte a lumii- veşnicia, unde îşi doreşte cu adevãrat sã-şi gãseascã lumina (rãsãritul de pe cealaltã lume). Poezia se încheie cu incertitudinea bãiatului „Unde te duci?Când o sã vii?” lãsat resemnat de soartã şi chinuit de plecarea iubitei pe care nu o s-o mai vadã nicicând.

Dupã cum am constatat şi mai sus,Preacurata Maica noastrã şi Iisus nu sunt surprinşi pe o scarã ierarhizatã, ci împreunã de cele mai multe ori,având ambii puteri tãmãduitoare.

Frânturi din amintirile copilãriei l-au determinat sã scrie „Colind”. Una dintre strofe se potriveşte cu ceea ce am menţionat mai sus: „De dragul Mariei/ Și-a Mântuitorului/ Luceşte pe cer/ O stea cãlãtorului”. Surprindem alte doua versuri cu conotaţie religioasã: „Tron de argint şi strãlucire/ Maica Domnului zâmbea” („Basmul”) prin care se dezvãluie înãlţarea Fecioarei la rangul cuvenit.

Chiar dacã Mihai Eminescu este considerat ateu de cãtre multi critici literari, pentru noi va rãmâne mereu acel om învãluit în credinţã, spãşit de pedepse şi într-o continuã comuniune cu Dumnezeu şi Fecioara Maria. Trãirile sale lãuntrice au fost de o profunzime greu de imaginat şi de o umilinţã şi modestie în faţa divinitãţii de care puţini credincioşi în adevãratul sens al cuvântului dau dovadã. Ne bucurãm cã numele „Luceafãrului românesc” încã rãsunã în sufletele noastre şi nu şi-a pierdut aproape nimic din valoarea inestimabilã a calitãţii de „om”.

O amãralã dulce ne inundã întru totul gândirea şi ne pecetluieşte buzele la amintirea şi recitarea versurilor create de Mihai Eminescu. Dorim ca, în memoria lui, oamenii (credincioşii) sã se gândeascã cu drag şi sã ia aminte cã doar prin spãşirea pãcatelor şi cãinţã adevãratã se poate ajunge la mântuire, la Hristos şi la Maria Fecioara.


Andreea Nicoară

duminică, 15 noiembrie 2009

Poezie

Întuneric şi abis



Amintirea ta rãmâne,
Dar originalul pleacã.
Constat cu amãrãciune
Cã lãsam timpul sã treacã…
Degeaba!

În cãutarea cui te-ai dus
Imaginea mea s-o pãtezi?
Nimic atunci nu ţi-a ajuns
Şi nici acum nu vrei sã crezi
Cã meritã!

Puţin, dar mult în dãruire
Momentele pe care le trãiam
Erau de-o crudã fericire,
Dar groaznic când ne despãrţeam
Senini…

Toate acele îmbrãţişãri
Greşit au fost interpretate!
Ca nişte triste fantazãri
În visele îndepãrtate…
De atunci.

Acum eşti visul unei umbre;
Un pas din viaţa unui trecãtor
O ironie cruntã şi-o plãcere
Într-o candelã stinsã cu dor…
Pãcat!

Eram ca douã insule îndepãrtate
Dar unite totuşi de ceva!
Vânt şi ploaie trecea pe nerãsuflate
În inima fiecãruia…
Dintre noi…


Atunci când te vãd tremurând
De rãu, de fricã, de durere…
Simt nemurirea paşnic oftând
Cu aceleaşi reproşuri în tãcere.
E aspru!

Obsesia nopţii singuratice
Mã face sã urlu, sã te strig!
Dar teama unei lumi freatice
Brusc mã opreşte în frig…
Atenţie…

Puteai sã fi rãmas la fel…
Un vis feeric de iubire,
O stea vãzutã-n paralel,
Vrajã, magie şi necunoaştere!
Dar nu!

Privesc eternul întuneric
Tu eşti bezna, negrul, griul
Ideea îngropatã adânc, utopic
Ca o ultimã fãrâmã în cimitirul
Abandonat.

Înainte şi acum, iluzii rãtãcite
Foc şi cenuşã, fum şi mizerie
Înteles şi enigme neelucidate
Blestem, eşec şi scrum
Din tine ai fãcut!

Acum, mã pregãtesc sã plec...
Al tãu parfum morbid îl port
Rãmas-bun îmi iau şi trec
Peste nesiguranţa unui mort.
Adio!



Andreea Nicoară

vineri, 13 noiembrie 2009

BIOCIPUL, PECETEA SATANEI

Incepem prin a detalia cateva aspecte in legatura cu tehnologia Bio-Microcipurilor, un proces care implica mai multe discipline stiintifice care sunt contopite acum intr-una singura, foarte avansata, si care anunta existenta unui dictator care va controla complet fiecare persoana in fiecare secunda a zilei.
Acest subiect al tehnologiei Bio-Microcipurilor incepe cu separarea tehnologiilor avansate ale cercetarii biologice, cercetarii in domeniul computerelor si cel al microcipurilor. Cercetarile biologice au scos la iveala lucruri absolut uimitoare despre corpul omenesc. De fapt, niste oameni de stiinta, fara credinta in Dumnezeu, au ajuns sa descopere mai mult decat trebuia despre corpul omenesc. Pe de alta parte tehnologia computerelor a evoluat atat de mult incat cei ce fabrica computere au ajuns in imposibilitatea de a tine pasul cu noile schimbari! Computerele au evoluat atat de mult si au ajuns atat de sofisticate incat au aparut o noua serie de laptop-uri si ecrane plate, cu plasma, sau cristale lichide; iar un rol imens in aceste evolutii il au microcipurile. Au ajuns la dimensiuni atat de mici incat cel mai mic are dimensiunea unui bob de orez. Si totusi sunt mult mai sofisticate insa nu crede nimeni acest lucru.
Acum, aceste cercetari si descoperiri au fost combinate si sunt sub protectia departamentelor si ministerelor guvernelor. Rezultatul este acela ca in ultimii zece ani, o echipa de oameni de stiinta a fost alcatuita cu rolul de a integra aceste tehnologii în planul Noii Ordini Mondiale, acela de a controla usor si discret fiecare persoana din lume, in fiecare moment. Din aceasta supraveghere face parte si supravegherea economica, incat fiecare persoana va putea fi observata si controlata mereu. Fiecare tranzactie financiara va fi controlata pana la ultimul ban: marfa cumparata, ora si data tranzactiei, locul tranzactiei. Acest tip de control cere ca fiecare cetatean sa poarte mereu cu el fie o carte de credit, fie echivalentul acesteaia implantat in corp, Bio-Microcipul. Aceasta carte de credit sau acest microcip, vor trebui sa fie reactualizate. Acest lucru are un dezavantaj pentru ca necesita timp si efort sa schimbi la fiecare om in parte informatiile de pe card sau de pe microcip, informatii ca: numarul de bani din cont, nume si adresa, etc.
Cu toate acestea, mondialistii, Noua Ordine Mondiala, sunt obsedati de ideea ca cineva li s-ar putea impotrivi, si mai mult, ca adevarul despre planurile lor sa se raspandeasca rapid, mai ales in randul acelor „mofturosi”, care s-ar putea împotrivi. Pentru a elimina aceasta teama, trebuie sa se stie cu exactitate locatia fizica a fiecarui om de pe planeta, sa fie monitorizati in permanenta. Acest lucru se face prin controlul economic, pentru ca fiecare dintre noi va avea nevoie de card pentru a cumpara produse de uz zilnic. Pentru a controla persoanele, trebuie ca acestea sa poata emite (n.e. cu "ajutorul" microcipului) un semnal ce va fi receptionat de niste statii special concepute si amplasate. Astfel, nimeni nu se va putea misca liberi, fara ca alta persoana sa nu stie despre locul sau, daca doreste. Si pentru ca aceasta carte de credit, poate releva aceste detalii, oamenii, stiind, se pot feri. De aceia, mondialistii, au conceput un sistem ce va fi implantat sub piele, astfel incat sa nu poata fi respins, refuzat. Trebuie avut in considerare si un alt aspect extrem de important. Acel cip va trebui sa aiba o sursa proprie de energie (n.e. sa nu mai trebuiasca scos pentru inlocuirea bateriei sau pentru alte lucruri; odata implantat, acolo trebuie sa ramana).
Insa mondialistii au gasit solutia, pentru ca planul lor diabolic sa reuseasca: Bio-Microcipul. Acesta este mai mic de 0.65 cm si poate fi implantat cu o seringa !
Ce este acest biocip? Este un "computer-cip" microemiþator care se implanteaza cu ajutorul unei seringi speciale sub piele. Microcipul conþine un cod pre-programat cu un numar unic de identitate care nu poate fi alterat. Modelele folosite astazi se numesc Transponder (de la Transmitter Si Responder). Este un microcip instalat într-o capsula speciala de marimea unui bob de orez. Biocipul este "pasiv", adica nu conþine baterii, emiþatorul fiind activat de un semnal radio de 125 khz la apropierea unui scanner pentru control. Astfel, scannerul determina emiterea codului care este afiSat pe un ecran cu cristale lichide. Pentru a se evita deplasarea biocipului sub piele, e fixat prin minuscule fibre de sticla, extragerea neputându-se realiza decât printr-o operaþie speciala de microchirurgie.
Dimensiunile capsulei sunt de 11x2,1 mm Si 67 mm. Nu provoaca reacþii de respingere deoarece este confecþionat dintr-o sticla speciala biologica. Se apreciaza ca pe viitor biocipurile vor fi produse pe baza de proteine (înlocuindu-se pirita), fiind astfel mult mai rapide.
Astazi, firma americana Destron IDI (Colorado) comercializeaza microcipuri pentru implant animal prin intermediul companiei Infopet. Se spune ca aceste biocipuri constituie "soluþia perfecta" pentru stabilirea cu precizie a identitaþii oricarei fiinþe vii. Dar biocipurile au fost deja implantate Si subiecþilor umani. Noile tipuri de biocipuri umane, "semnul" apocaliptic, vor permite supravegherea totala, non-stop, în orice punct de pe planeta, a oricarui individ. Se afla în cercetare cipuri care vor putea fi conectate la reþeaua neuronala a creierului, oferind astfel posibilitatea pentru cei ce controleaza biocipul, sa înregistreze imagini vizuale Si auditive neuronale, adica exact ce vede Si ce aude subiectul. Pare de necrezut? ªi totuSi, aceasta tehnica este deþinuta deja de Agenþia Naþionala de Securitate. Înca din 1986, cercetatorii de la Universitatea din Michigan, în colaborare cu AT&T, declarau ca sunt pe punctul de a controla complet înregistrarile acustice neuronale Si transmiterea de semnale acustice în interiorul creierului, omul putând fi astfel “telecomandat”. Recent însa, în 1995, un înalt ofiþer al Pentagonului, Ice Korb, declara ca un laborator al armatei este pe cale de a conecta biocipul cu neuronii, putându-se astfel obþine o armata de "zombi telecomandaþi". "Se deschide o poarta în doua direcþii", spunea Kyle Olson, de la Institutul de Control al Armelor Chimice Si Biologice. "Pe de o parte avem aceasta arma de tip Frankenstein, iar pe de alta parte ne putem ocupa de probleme privind destinul uman: de pilda, implantându-ne un biocip în encefal vom putea învaþa instantaneu franceza, sau orice alta limba”.
In primul rand acest cip va transmite constant informatii in fiecare moment al zilei, care va fi unic pentru fiecare persoana, si care va identifica persoana si locatia sa. Totusi pentru a se realiza acest lucru, trebuie ca cipul sa aiba o baterie unica - ce va fi reincarcata constant de corpul uman. Aceasta unica baterie va fi reincarcata constant datorita fluctuatiilor de temperatura ale corpului uman. Deci cat timp va trai persoana, va emite fluctuatii de temperatura si deci, bateria se va reincarca constant. In timp ce cercetatorii dezvoltau acest tip de baterie, se confruntau cu o mare problema : unde sa puna bateria, in ce loc al corpului omenesc, caci fluctuatiile de temperatura difera. Care parte a corpului este ideala deci ?
Cercetatorii au cheltuit peste 1.5 milioane de $ pentru a descoperi raspunsul la aceasta problema. Oricum, nu se putea ca sute de mii de cipuri sa ramana fara baterie. Dupa indelungi cercetari au ajuns la concluzia ca exista doua parti ale corpului uman in care fluctuatiile de temperatura sunt la fel. Teologii puteau sa scuteasca cercetatorii de aceasta suma imensa de bani caci raspunsul se afla chiar in Biblie, in Apocalipsa capitolul 13, versetele 16 si 17, in care Domnul Iisus Hristos, descopera Sfântului Ioan faptul ca mana dreapta si fruntea vor fi locurile in care semnul va fi implantat. La aceasta concluzie, au ajuns si cercetatorii. Dintr-un motiv pe care nu-l inteleg nici ei, cercetatorii au descoperit ca fluctuatiile in mana stanga sunt mai scazute decat in cea dreapta. Nu-ti intareste credinta cand vezi ca profetiile Domnului se adeveresc pe deplin ?!
Dupa cum am mai spus, aceste semnale emise de microcipuri vor fi receptate de antene speciale, cum ar fi cele de telefonie mobila, sau sateliti de joasa orbita, lucruri ce apar in continuu.Spre deosebire de marcarea cu raze lasser, aceste biocipuri folosesc frecventa radio FM de 125 Mhz, care patrunde prin toate obiectele. De aceea aceste biocipuri vor inlocui toate sistemele de identificare si marcare. Aceste biocipuri vor contine coduri de 18 cifre, la scara internationala. S-a ajuns la concluzia ca Guvernul Mondial va avea nevoie de 66 de acesti sateliti. Nu este un numar ocult interesant? In stiintele oculte, pagane, numarul 6 este numarul omului, iar numarul 66 este numarul guvernului mondial, guvern ce va fi condus de Antihrist, caruia i-au rezervat cifra 66.
Microcipul contine 34 bilioane de coduri, deci poate codifica 34 bilioane de indivizi. (n.e. In prezent populatia globului are pana in 10 miliarde de oameni.) Acest microcip, va putea detine asa de multe informatii incat va inlocui cartile de credit, pasapoartele, permisele de conducere, etc., astfel incat fiecare vom avea unul. S-au facut teste pe animale de laborator mai mult de 10 ani, asa ca nu va asteptati sa dea gres.
Acum, totul este perfectionat si se asteapta momentul potrivit pentru a fi implantate.
Toate acestea si multe altele le descrie Serge Monaste-ziarist canadian la ziarul Enquette, mort in conditioi dubioase - in cartea sa: "Congresul celor 666; Natiunile Unite contra crestinismului". Aceasta carte contine PLANURILE francmasonilor de a subjuga lumea, sub forma de idei, notite, Serge neavand ocazia sa alcatuiasca un text complet. A luat cu el in mormant si o parte din secretele lor. )
O profetie Bibliba spune ca inaintea venirii lui Hristos, oamenii vor trebui sa fie initiati la scara globala. Aceasta initiere va insemna juramantul dat Satanei, iar pentru aceasta Dumnezeu ii va judeca pe oameni, implinind astfel profetia Biblica. Timpul exact nu se poate sti, insa cu siguranta el este foarte aproape.


Apocalipsa 13, 16-18 :

"Si ea ii sileste pe toti, pe cei bogati, pe cei mici si pe cei mari, si pe bogati si pe saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte,
Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei.
Aici este intelepciunea. Cine are priceperea sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul acesta este sase sute saizeci si sase."

O observatie finala, asupra acestei inventii uimitoare si foarte complicata. Se zvoneste ca oamenii de stiinta ce lucreaza asupra acestui proiect lucreaza sub o imensa presiune a mondialistilor. Toti vor, in unanimitate sa perfectioneze acest Bio_Microcip foarte, foarte repede. Aceste presiuni seamana foarte mult cu cele care s-au facut asupra acordului de pace Israelian, PLO/ Israeli Peace Accord, semnat pe 13 septembrie 1993 (n.e. Tot in timpul mandatului lui G. Bush), cu trei zile inainte de a incepe Sarbatoarea Evreilor. Si cum aceste 2 evenimente sunt critice in stabilirea Ordinii Mondiale, poate oare Duhul Sfant sa exercite astfel de presiuni in mintile lor, pentru a termina lucrarea ce va prevesti Sfarsitul Lumii ? Sa nu uitam ce i-a spus Iisus Apostolului Ioan, in Apocalipsa, capitolul 17, versetul 17: "Caci Dumnezeu a pus in inimile lor sa faca voia Lui si sa se intalneasca intr-un gandsi sa dea fiarei imparatia lor, pana cand se vor implini cuvintele lui Dumnezeu." Sa stam drepti in fata Lui si sa nu se implineasca cu noi :

Apocalipsa 14, 9-11 :

"Si al treilea inger a venit dupa ei, strigand cu glas puternic: Cine se inchina fiarei si chipul ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui,
Va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, in potirul maniei Sale, si se va chinui in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.
Si fumul chinului lor se suie in vecii vecilor. Si nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei.
"


http://despremasonerie.go.ro/biocipuri.html

luni, 9 noiembrie 2009

Aiudule, Aiudule, temniţă cruntă...

Cand spunem “Aiud”, la ce ne gandim? Probabil cei mai multi dintre noi habar nu avem ce se ascunde in spatele acestui cuvant banal, iar cand suntem intrebati, ridicam din umeri si pe fetele noastre apare expresia nesigurantei.

Nici nu avem idee ce inseamna cu adevarat “Aiud”… Nu demult, in 14 septembrie (de ziua Crucii) am plecat intr-o excursie la Alba-Iulia impreuna cu doamna profesoara Crina Palas si cu cativa dintre fostii detinuti politic, cei care au mai ramas in viata. In timpul drumului, un domn ne-a vorbit despre ce a fost si ce vom gasi acolo. Ne-a zguduit si ne-a aruncat cu bestialitate intr-un loc obscur si rece, intr-o camera de dimensiuni inimaginabil de reduse, in care se presupunea ca un om mai trebuie sa mai si traiasca. Dupa ceva timp, am ajuns la destinatie…la inchisoarea Aiud.

Cand am coborat din autocar, batranii care ne insoteau se priveau in ochii lacrimati unii pe altii si spuneau: “Uite…Aiud…ani din viata noastra ramasi in urma”. Ne-au perchezitionat, am intrat si povestea a inceput. Toti isi aminteau chinurile la care erau supusi de parca s-ar fi intamplat cu putin timp inainte.

Inainte de intrarea in celule, detinutii erau adusi legati cu lanturi la maini si la picioare in curtea inchisorii. Pe de-o parte si de alta erau gardieni inarmati cu bate si obiecte metalice meniti sa-i loveasca, sa-i schingiuiasca pe bietii oameni. Dupa “intampinare” sangele celor batjocoriti curgea pe beton siroaie scotand la iveala cruzimea animalica a celorlalti. Odata tarati pe jos, tinuti fara apa si fara mancare, erau intemnitati. Celula era o incapere cu 4 pereti murdari si infecti, cu o usa incuiata cu lacat si zavor si un vizor foarte mic. Ii astepta inainte o viata cu adevarat mizerabila si chinuita fara oprire. Erau obligati sa se bata intre ei, intr-un mod salbatic, asemeni animalelor, erau sfasiati din punct de vedere moral, infometati si lipsiti de orice alta sursa de comunicare cu exteriorul. Asa se descria o parte din perioada comunismului.

Mancarea, daca se putea numi asa era facuta in asa fel incat sa aiba 15 boabe de fasole si 10 de grau pentru fiecare portie. Si pentru ca niciunul nu si-a pierdut credinta in Dumnezeu, posteau. Posteau si se rugau de cate ori aveau ocazia in locuri unde sa nu fie vazuti. Din acest punct de vedere, fostii detinuti spun ca au dus o viata duhovniceasca intensa si s-au apropiat mai mult de Dumnezeu. Cei care ii tortutau erau atei, iar dupa ce ii lasau la pamant, intrebau: “Inca mai aveti credinta?”,la care ei ridicau mana. Parintele Iustin Parvu spunea ca “scoala cea mai puternica ramane rugaciunea” si de aceea in inchisorile comuniste au aparut poeti ca Radu Gyr, Nichifor Crainic care au scris poezii cu caracter religios, factor care a opus rezistenta intr-o oarecare masura comunismului. Cu un sambure de pruna scranjeau pe pereti cuvinte din Sfanta Scriptura si pentru asta, erau aspru pedepsiti. In catacombe, in bai, unde apucau, se spovedeau si se impartaseau unii pe altii, pentru ca si preotii erau inchisi acolo.

Chinurile cele mai groaznice le-au trait in celula, neagra si zarca. Valeriu Gafencu, un tanar de numai 19 ani, a fost intemnitat si purtat prin mai multe puscarii: Aiud, Pitesti, Gherla, Targu-Ocna, si pentru ca nu s-a prabusit atata amar de vreme, acum este numit “Sfantul inchisorilor”. Radu Gyr spunea ca “singura greseala a detinutilor a fost ca si-au iubit credinta si tara si ca s-au ridicat impotriva celor ce ii robeau”. Reeducarea in Romania a inceput la data de 16 decembrie 1949; acesteia i se putea spune cu usurinta spalare a creierului, demonizarea omului si uciderea lui Dumnezeu din sufletele credinciosilor. Anchetele presupuneau presiuni psihologice asupra detinutilor; uneori erau mai greu de trait decat bataia si batjocra zilnica. Metodele frecvente de torturare erau: margareta (o centura lunga), marta (2 centuri cu tinichea la mijloc), ciomagul, smulgerea parului fir cu fir, bataia cu teava, scoaterea ocilor. Altii au spart capete, timpane, au adus iadul pe pamant. “Patul”, o alta modalitate presupunea belciuge la cap si la talpi, ca trupul sa ramana liber pentru a fi biciuit pana nu mai misca. Conditiile inumane ii prabuseau: frig, foame, carcera, batai, izolare, murdarie, supraveghere constanta, solitudine. Cu toate ca acolo au suferit enorm de mult, un detinut a fost intrtebat: “I-ati iertat pe cei care v-au torturat?”, iar el i-a raspuns :”Iert cu toata libertatea pe cei care mi-au facut personal rau, nu-i urasc; mai mult, le multumesc, pentru ca asa, m-au impins mai tare in bratele lui Dumnezeu.” Singurele modalitati prin care se putea “scapa” de la Aiud erau: sa se prefaca nebuni, sa treaca de partea celorlalti sau sa moara. Am plecat de la Aiud direct la monumentul inchinat lor. Acolo se afla si osoaraul celor ce se-au dat viata pentru tara, care ar trebui apreciat ca si un tezaur. Am fost placut impresionati cand am vazut ca in jurul monumentului se adunasera batranii si cantau un repertoriu de cantece legionare inchinate tuturor crestinilor. In sfera detinutilor aminitm nume importante ca: Petre Tutea, Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu, Gheorghe Stanescu, Sinesie Ioja, Radu Gyr,Parintele Staniloae etc.

Idealurile pentru care au luptat si au murit au fost toate de esenta crestina, de aceea noi avem datoria de a-i face cunoscuti lumii intregi pe acesti sfinti care au fost chinuiti multi ani in inchisorile comuniste.

Cum spunea si parintele Iustin Parvu: “Rugacinile sunt ca un balsam pentru sufletul credinciosului!” .

joi, 5 noiembrie 2009

Poezie

Drumeţul Domnului

Singur între prăpăstii şi dealuri rătăcite

Călătorul Domnului c-o pelerină peste umeri

Călăuzit de muma lună în nopţi de mult apuse

Şi merge,merge şi tot creşte în credinţa răsărită

Fără teamă prin pustietate prin zi şi-n noapte

Cu Biblia în buzunar,c-un ulcior peste umăr

Un verset citeşte sub salcia ce-iţine umbră

Printre frunze se ruga,în viaţă înainta

Un izvor de-l găsea cu cuvantul îl sfinţea

Căci din el poate mâine un păcătos va bea

Iar Cuvântul Domnului în drum îl va ghida

Crucea în noapte şi-n zi de fiare îl va apăra

De la Domnul el roagă doar a-l binecuvânta!


Această poezie este scrisă de Ioana Săcuiu, o bună prietenă.


Rece

Mă frânge aripa ta albă...

Mă doare amintirea oarbă!

Şi simte inima cum cad

Şi-n vine-mi curge sânge

Ca-ntr-un vad...

Mă plouă-n umbră luna ta amară

Mă doare viu imaginea neclară.

Mă umple de căldură simţirea inundată

Acum trăită, dar de mult uitată.

Mă-nchid în absolut şi-n univers

Mă strigă să-mi contemple câte-un vers...

Mă uită-n gânduri şi-n visare

M-afundă în tăcere, dar tresare.

Mă zgârie pe colţul gurii umbra

Mă pâlpâie ridat, pe ochi, deasupra...

Mă naşte din dorinţă şi trăire;

Mă creşte, mă iubeşte din privire.

Mă ridică gândul dar mă coboară inima,

Mă veseleşte zâmbetul, dar îmi trădează urma.

Mă uşti de dor şi de credinţă

Mă cred în nori, plutesc plin de voinţă!


Andreea Nicoară