Văd trecînd oameni pe stradă... Mereu aceiaşi; mereu aceleaşi obiceiuri. Sunt neschimbaţi- de parcă timpul s-ar opri în loc în fiecare zi, dar ar lua-o de la capăt.
Dimineaţa trec grăbiţi pe sub geamul meu aprinzîndu-şi ţigara, apoi, cu paşi cît mai repezi se îndreaptă către staţia de autobuz unde, cu un aer ursuz, pe jumătate adormiţi, îşi scot abonamentul spre a-l prezenta şoferului (de parcă nu i-ar cunoaşte). La fel de monotoni, cu geanta aşezată pe-o parte, se întorc de la serviciu în jurul orei patru. Merg pe trotuar povestind despre maşini, despre lipsa banilor sau despre cît de sărată este mîncarea pe care nevestele lor o pregătesc în ultima vreme. Banalităţi.
Încă nu m-a prins în cercul ei vicios. Încă am ocupaţie şi rar mă plictisesc.
Sunt bătrîni şi au dreptate, chiar dacă de cele mai multe ori îi luăm în rîs. Ei ne oferă fel de fel de tipologii ale omului, pe care, parcă n-am vrea să ni le reamintim. Pe de altă parte, mă îngrozeşte gîndul că voi ajunge să-mi trăiesc viaţa într-un circuit închis.
Unii dintre ei au bani de aruncă cu ei în stînga şi-n dreapta, şi cred că-şi trăiesc viaţa, că sunt „oameni de viaţă”, că încă nu i-a constrîns monotonia şi că sunt în continuare cei care domină. Alţii se mulţumesc cu puţin dar valorifică pînă la epuizare clipele pe care le petrec împreună cu ceilalţi, spre uimirea multora dintre noi.
Oare cînd voi învăţa să disting între „un om de bine” şi un „om obişnuit”?
Mi-am primit lecţia de multe ori, fără să o aştept, fără să mă contrazic, dar, se pare că de prea puţine ori am reuşit să o învăţ, pentru că deşi m-am confruntat cu situaţii care păreau asemănătoare, rezultatul nu a fost acelaşi.
Ţigări, cluburi, muzică?
Prieteni, învăţături, situaţii de viaţă?
Modele, vicii?
Sau toate la un loc?
