Încotro fugi, străine?

Când lacrimi nu mai sunt, cu drag într-a tăcerii rană te las să-mi fii cuţit;
Şi dacă ochii-au plâns aceleaşi lacrimi din trecut, vor învia, spre răsărit...
Ca un melanj de sunete în stilul vechi şi sobru, te las să-mi cânţi acordul
Cel mult prea dibuit!
Căci, numai tu, străine, urzeşti dobândă de la viaţă!
Căci, numai tu, străine, te-ndrepţi spre absolut!