Dorul
Setos îţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amîndouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.
Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea -- veşnicii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Din clipe să-nflorească veșnicii. Frumos! Așa să fie!
RăspundețiȘtergere