Originea limbii române

Încă de la începuturi au existat multe controverse în ceea ce priveşte formarea poporului român sau provenienţa limbii române.
Una dintre teoriile care se bazează pe un suport vast de argumente, ar fi aceea care spune că limba dacilor era latina vulgară (sau populară). Noi, românii, fiind un popor conservator de limbă latină suntem dovada vie a acestui fapt.
În Braşov, mai precis în Scheii Braşovului (la Prima Şcoală Românească) găsim o sumedenie de dovezi, acte, documente, manuscrise, chiar şi scrisori care datează din sec Xl. Tablourile lui Andrei Şaguna sunt aşezate la loc de cinste în camera cu tezaurul, alături de Biblia scrisă de acesta. Existenţa unor cărţi psaltice constituie un alt adevăr bine pus la punct de către cei interesaţi în dăinuirea istoriei veritabile a acestui popor creştin. Se consideră că poporul român este constituit pe baza unei crime, unei sinucideri : „laşitatea” lui Decebal de a nu mai face faţă presiunii. Cine ştie cu adevărat ce s-a întâmplat? Cine a fost acolo să vadă tot ceea ce s-a petrecut ca mai apoi să scrie minciuni la adresa dacilor? Este posibil ca, un popor creştin să se nască din cel mai mare păcat acuzat de Biserică?... Cu atât mai mult nu putem crede ce se spune, cu cât nu există argumente întemeiate. Încă rămân întrebări (esenţiale) fără răspuns.
După cum bine ştim, limba slavonă a influenţat într-o oarecare măsură latina, mai târziu, alfabetul slavon fiind înlocuit cu cel latin. Alfabetul slavilor era format din 50 de sunete, atuu care permitea o mai bună înţelegere a limbii (şi un avantaj în favoarea limbii române).
Diaconu Coresi este o personalitate istorică deosebit de importantă. El a fost primul tipograf al limbii române, primul strămoş de pe urma căruia s-a putut transmite mai departe limba română. A tipărit 39 de cărţi cu foarte mare greutate, deoarece procesul era complex şi necesita un timp îndelungat de prelucrare. Tipărea o carte în aproximativ doi-trei ani cu litere sculptate în lemn pe tăbliţe separate. O adevărată artă şi o viaţă de om dedicată în totalitate iubirii ce o purta patriei.
De la începuturi limba a fost vorbită în biserică, iar bisericile erau situate în ganguri, între case, fără a avea însă o înălţime corespunzătoare (celelalte etnii interziceau cu desăvârşire existenţa unei biserici „la vedere”). Romanii aveau cultul sângelui nobil, de aceea erau diferenţiaţi de ceilalţi; se considerau superiori. Între timp, s-au creat alianţe creştine...
În secolul XV, oamenii începeau să studieze învăţăturile bisericeşti, din primele manuale care erau substanţiale (de aproximativ 700 de pagini). Acum acele manuale au o valoare inestimabilă... şi totuşi poporul român a reuşit să poarte o asemenea povară pe umeri... a trăit 500 de ani cu o limbă străină.
În prezent Prima Şcoală Românească deţine un tezaur al începuturilor noastre, dintre care amintim: prima Biblie în limba slavonă (a lui Kantacuzino), Biblia lui Andrei Şaguna, Cartea de Legi care are o însemnătate deosebit de importantă, fiind şi a doua din lume, etc.
S-a scris întotdeauna româneşte, dar nu s-a vorbit...?