marți, 2 august 2011

Pur şi simplu

Văd trecînd oameni pe stradă... Mereu aceiaşi; mereu aceleaşi obiceiuri. Sunt neschimbaţi- de parcă timpul s-ar opri în loc în fiecare zi, dar ar lua-o de la capăt.

Dimineaţa trec grăbiţi pe sub geamul meu aprinzîndu-şi ţigara, apoi, cu paşi cît mai repezi se îndreaptă către staţia de autobuz unde, cu un aer ursuz, pe jumătate adormiţi, îşi scot abonamentul spre a-l prezenta şoferului (de parcă nu i-ar cunoaşte). La fel de monotoni, cu geanta aşezată pe-o parte, se întorc de la serviciu în jurul orei patru. Merg pe trotuar povestind despre maşini, despre lipsa banilor sau despre cît de sărată este mîncarea pe care nevestele lor o pregătesc în ultima vreme. Banalităţi.

Încă nu m-a prins în cercul ei vicios. Încă am ocupaţie şi rar mă plictisesc.

Sunt bătrîni şi au dreptate, chiar dacă de cele mai multe ori îi luăm în rîs. Ei ne oferă fel de fel de tipologii ale omului, pe care, parcă n-am vrea să ni le reamintim. Pe de altă parte, mă îngrozeşte gîndul că voi ajunge să-mi trăiesc viaţa într-un circuit închis.

Unii dintre ei au bani de aruncă cu ei în stînga şi-n dreapta, şi cred că-şi trăiesc viaţa, că sunt „oameni de viaţă”, că încă nu i-a constrîns monotonia şi că sunt în continuare cei care domină. Alţii se mulţumesc cu puţin dar valorifică pînă la epuizare clipele pe care le petrec împreună cu ceilalţi, spre uimirea multora dintre noi.

Oare cînd voi învăţa să disting între „un om de bine” şi un „om obişnuit”?

Mi-am primit lecţia de multe ori, fără să o aştept, fără să mă contrazic, dar, se pare că de prea puţine ori am reuşit să o învăţ, pentru că deşi m-am confruntat cu situaţii care păreau asemănătoare, rezultatul nu a fost acelaşi.

Ţigări, cluburi, muzică?

Prieteni, învăţături, situaţii de viaţă?

Modele, vicii?

Sau toate la un loc?

sâmbătă, 21 mai 2011

"Când amintirile... " - Mihai Eminescu

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?

duminică, 1 mai 2011

Adrian Păunescu - "Minciunile"

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

luni, 25 aprilie 2011

Picurînd cuvinte

E gustul copt pe care-l simt

E-amarul dulce între mări;

Te duce într-al vieţii vînt

Nu simţi, nu vezi, te plimbi prin gări;


E gustul ce pe buze-l simt

Cînd mă atingi, cînd te cuprind,

E rouă şi mă ninge ploaia...

E noapte şi mă fulgeră văpaia.


Se sprijină-ntr-un scrin piciorul,

Se-alintă-n mult venin amorul!

Sunt împreună printre perne

Şi se privesc, şi dorm, alene...


Mă cruţă gîndul orb şi moale

Şi mă ghidează tot la vale,

Să rumege încet cuvîntul!

Să-i piară-n zare-ntreg pămîntul!


E ţintuit în aer negricios

Un murmur tainic şi curios.

Ce arde-n el speranţe părăsite,

Şi mătură pe rînd iluzii rătăcite.


Şi pumnul se răsfrînge-uşor...

Iar inima-mi în colţ se strînge!

Ca ochii să-mi găsească dor

În braţul ce pe loc se frînge.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Curată nebunie

Aripi măreţe-ntind în zbor ca să-ţi visez avutul,

Dar le-mpînzesc şi azi, şi-n viitor doar ca să-ţi uit trecutul!


Mă reîntorc la tine, gînd al stinsului mister

Ca să-ţi îmbrăţişez culoarea şi otrava...

Ce crud şi împănat îmi pare-acum surîsul tău!

Ce-odată îmi stîrnea nesaţiul...


Mistuie-mi flacăra vieţii, zbate-mi credinţa!

Tu crai, cu fumul mult prea-ţi risipit.

Sparge-mi iluzia diafană;


Din epoca trecută ştiut-am despre tine,

Cînd vieţuiam cu pace

În templul candid al uitării.

Amprentă cu durere, uşor golită-n vorbe

Trimite-ţi către mine safirul necioplit de timp!


M-am rătăcit şi-n miazăzi şi-n noapte...

Dar harta-ţi arsă şi umbrită

Iar îmi ghidează paşii grei.

Înspre cascada tumultoasă;


Edenică senzaţie şi dor năucitor...

joi, 31 martie 2011

Să nu ajungi din Om, Neom!

Le paradoxe de notre temps est que nous avons de plus grands bâtiments mais des plus petits tempéraments, des autoroutes plus larges mais des points de vue plus étroits.

Nous dépensons plus mais nous avons moins, nous achetons plus mais apprécions moins, nous avons de plus grandes maisons, mais de plus petites familles, plus de commodités mais moins de temps.

Nous avons plus d'instruction mais moins de bons sens, plus de connaissances mais moins de jugement, plus d'experts et encore plus de problèmes, plus de médicaments mais moins de bien-être.

Nous avons trop, nous fumons trop, nous nous dépensons inconsidérément, nous rions trop peu, conduisons trop vite, nous nous mettons trop en colère, nous nous levons trop tard et fatigués, nous pensons trop peu, regardons trop la telé et prions trop rarement.

Nous avons multiplié nos possessions mais réduit nos valeurs, nous parlons trop, aimons trop rarement et haïssons trop souvent.

Nous avons appris comment gagner notre vie mais pas la vie. Nous avons ajouté des années à la vie, pas de la vie aux années.

Nous sommes allés sur la lune et en sommes revenus, mais avons des difficultés à traverser la rue pour rencontrer un nouveau voisin. Nous avons conquis l'espace sidéral mais pas notre espace intérieur.

Nous avons fait de grandes choses mais pas les meilleures choses. Nous purifions l'air, mais polluons les âmes.

Nous avons conquis l'atome, mais pas vaincus nos préjugés. Nous écrivons plus mais apprenons moins.

Nous planifions plus mais accomplissons moins. Nous avons appris à nous précipiter mais pas à attendre.

Nous construisons plus d'ordinateurs pour obtenir plus d'informations pour produire plus de documents que jamais mais nous communiquons de moins en moins.

Nous sommes dans le temps de la nourriture rapide mais des digestions lentes, des êtres humains de grandes tailles mais de petits caractères, des trop larges profits et des relations peu profondes.

Nous jouissons de deux revenus mais divorçons, nos maisons sont luxueuses mais nos foyers détruits.

De nos jours nous faisons des voyages éclairs, et des couches-culottes jetables, nous appliquons une morale sur mesure, et nous engageons des flirts sans lendemain.

C'est l'époque des personnes obèses et des comprimés à tout faire, qui vous remontent le moral, vous apaisent et vous tuent.

C'est une époque où seule l'apparence compte au détriment du contenu.

A notre époque on peu choisir de partager ce texte ou de le supprimer.

Souviens-toi, passe du temps avec tes proches, ils ne seront pas là éternellement. N'oublie pas de dire un mot gentil à quiconque te regarde avec admiration.

Bientôt cet enfant pour qui tu es un héros sera devenu grand et vivra sa propre vie. N'oublie pas de serrer dans tes bras les personnes que tu aimes, parce que c'est le seul trésor qui vienne du cœur et qui ne coûte rien.

On peut guérir n'importe quelle blessure en serrant quelqu'un contre soi, pourvu qu'on le fasse avec tendresse.

Prends le temps d'aimer, prend le temps de parler et de partager tes pensées.

Et n'ouble jamais ceci : La vie ne se mesure pas par le nombre de fois qu'on respire, mais par le nombre d'instants beaux à couper le souffle…

miercuri, 23 martie 2011

Nu mai ţine aşa.

Nu fac bine ceea ce fac şi trebuie să-i pun punct.

Orb e numai cel care nu vrea să vadă.