luni, 21 februarie 2011

Maktub - “Aşa a fost scris”



Cu toate că e înşelătoare şi pedantă... Îşi face loc oriunde. Nu se teme de nimic, nici de supărări, nici de încercări sau deziluzii, de confruntare sau confuzie.
Haide să-ţi povestesc...
Să-ţi spun cum se surpă cerul, cum se limitează spaţiul de parcă ai păşi pe „interzis” în metrul tău pătrat, cât de mult te înspăimântă să te afli în acel loc, cât e de întuneric când priveşti înainte!
Norii şi iarba şi aerul şi lumina sunt împânzite de taina lunii, pentru că, numai ea conduce toţi aştrii către infinit, către libertate, către visare.... şi apoi, înapoi aici, la noi.
Era atât de frumos în cercul în care vieţuiam atunci.... Cu zorii în cârcă hoinăream pe străzi, cu dorinţa-n suflet zâmbeam împăcată! Apusul soarelui îmi şedea pe umeri şi mă găsea mereu cu fruntea senină... Norii alergau cu repeziciune în colţul cel mai mohorât şi-mi mângâiau gândul dispersat în fel de fel de raze care amplificau starea din ce în ce mai euforică. Mă găseam uitată în vitrinele magazinelor, deconectată complet de lumea reală, visam la veşnicia stranie, la mantia ce-mi acoperea zarea, la visul ce-mi dădea târcoale, la întreaga mea „lume”.
Paşii mi se scurgeau asemeni timpului şi aşteptarea nu-mi mai potolea emoţia, nimic nu-mi perturba drumul înspre braţele ce ne înlesneau ridurile pe frunte amândurora. Vântul care altădată mă plesnea în ceafă, atunci mă lua de braţ şi mă plimba pe trotuarele măturate de ploi, mă purta în adierea cea mai liniştită şi dezgolea suav fiorul unei revederi.
Pe cerul nalt cu limbi de foc, gravasem pentru mine, fâşii de nume şi de chip înfăşurate-n şoapte line...
Glasul nu părea deloc timorat, sunetul era mut, ţipătul era surd, partitura era deja scrisă şi lăsată deoparte pentru ca notele-i încărcate de trăire să-şi întindă pe sfoară muzicalitatea.
Conta faptul că ceilalţi se aflau în plină agitaţie? Ei nu atingeau perfecţiunea, nu se înrudeau cu minunile pe care eu le strângeam în mână şi nu le mai lăsam să plece. Nu-mi era greu să-mi încui tăcerea. Drumul se sfârşea aşa cum mi-era mai bine.
Străin mi-era dorul, acum îmi e aproape; s-a întristat săracul şi mi-a întins o cursă...

4 comentarii:

  1. Banuiesc ca "Maktub" vine de la cartea lui Paulo Coehlo, nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. “Maktub” ăsta al sufletului, este numai o parte din ceea ce înseamnă pentru arabi destinul. Aşa l-am pereput eu...

    RăspundețiȘtergere