Poezie

Drumeţul Domnului

Singur între prăpăstii şi dealuri rătăcite

Călătorul Domnului c-o pelerină peste umeri

Călăuzit de muma lună în nopţi de mult apuse

Şi merge,merge şi tot creşte în credinţa răsărită

Fără teamă prin pustietate prin zi şi-n noapte

Cu Biblia în buzunar,c-un ulcior peste umăr

Un verset citeşte sub salcia ce-iţine umbră

Printre frunze se ruga,în viaţă înainta

Un izvor de-l găsea cu cuvantul îl sfinţea

Căci din el poate mâine un păcătos va bea

Iar Cuvântul Domnului în drum îl va ghida

Crucea în noapte şi-n zi de fiare îl va apăra

De la Domnul el roagă doar a-l binecuvânta!

Această poezie este scrisă de Ioana Săcuiu, o bună prietenă.

Rece

Mă frânge aripa ta albă...

Mă doare amintirea oarbă!

Şi simte inima cum cad

Şi-n vine-mi curge sânge

Ca-ntr-un vad...

Mă plouă-n umbră luna ta amară

Mă doare viu imaginea neclară.

Mă umple de căldură simţirea inundată

Acum trăită, dar de mult uitată.

Mă-nchid în absolut şi-n univers

Mă strigă să-mi contemple câte-un vers...

Mă uită-n gânduri şi-n visare

M-afundă în tăcere, dar tresare.

Mă zgârie pe colţul gurii umbra

Mă pâlpâie ridat, pe ochi, deasupra...

Mă naşte din dorinţă şi trăire;

Mă creşte, mă iubeşte din privire.

Mă ridică gândul dar mă coboară inima,

Mă veseleşte zâmbetul, dar îmi trădează urma.

Mă uşti de dor şi de credinţă

Mă cred în nori, plutesc plin de voinţă!

Andreea Nicoară